Am plecat…
Postat: februarie 15, 2010 Înscris în: ura profesionistă, Viaţa e minunată! 19 comentariiÎmi fac curaj. Strâng din nou moneda între degete. După ce ai spus povestea, taie toate adjectivele şi adverbele. Lasă acţiunea să trăiască. Trag aer în piept, şi tai şi eu… că e frică de succes sau frică de eşec, tot frică este. Toate sunt frică. Acolo e acţiunea. Acolo e inima ce ţi se strânge, stomacul ce ţi se întoarce. Dar încă simt dureros moneda între degete. E cap şi pajură. E frică şi curaj. O întorc şi păşesc.
fragment din Frica…[din nou, altfel]
Semnat
Un mincinos. Un mare mincinos.
* * *
Ar fi fost prea simplu să înfrângem frica, aşa, cu o simplă tăietură de creion.
* * *
I believe in everything until it’s disproved. So I believe in fairies, the myths, dragons. It all exists, even if it’s in your mind. Who’s to say that dreams and nightmares aren’t as real as the here and now?, originally uploaded by Xploiтєя ™ =(•̪●)= is BACK.
* * *
Tratat de demonologie. Aplicată.
* * *
Aici s-a încheiat cu a fost odată. Suntem deja în miezul poveştii. Ai uitat deja. Te-ai trezit cu balaurul privindu-te în ochi. Iar până să ajungi la castel, mai e încă ceva de mers. Balaurii. Frumoase creaturi. Nu îmi sunt neapărat dragi mie, dar cred că desenatorii din basmele copilăriei au pus multă pasiune atunci când s-au căznit să ni le arate. Cu solzi strălucitori, cu minunatele lor flăcări roş-albastre.
Balaurii sunt temerile noastre. Multe. Iar dintre toate, Balaurul Urii e mic. Şi pricăjit. El e parazitul de la ospăţul celor frumoşi. Îţi roade sufletul, te învinge doar atunci când tu, cavaler neatent, uiţi că mai există şi el în această prea bogată menajerie. Balaurul Urii e întotdeauna flămând, gata să devoreze rămăşiţele de la ospăţul Bucuriei, Pasiunii, Plăcerii… Iubirii.
Acestea sunt magnificele creaturi. Balaurii calmi. Siguri pe ei. Stăpâni pe teama, frica ta. Şi cum să îi înfrunţi? Doar zi de zi tu i-ai hrănit. Sunt paznicii domesticiţi ai înaltelor porţi către visare. Acum ei au crescut. Şi sunt frumoşi. Sunt prea puternici. Le-ai fost stăpân până ţi-au devenit stăpâni.
Aşteptăm. Cu frică, la porţile viselor împlinite. Sunt balaurii noştri. Cum să-i omorâm?
Mişcarea e simplă. Cu spada… de deasupra capului…
…şi harşt!
Cam atât.
Nu-i loc de nicio negociere. Preţul domesticiri lor, al creaturilor tale de până ieri, au fost gândurile tale. Iar ele o ştiu. Te aşteptă în poartă convinse că nu ai cum să le faci vreun rău. Aşa că singura şi ultima armă e să le iei prin surprindere. Oricât de frumos ai fi, oricât de bun şi de duios… fără o minimă renunţare nu se poate. Ferecatele porţi ale viselor împlinite nu ţi se vor deschide fără o renunţare din tine. Din iubirea de tine. Poate cel mai calm şi mai sigur pe el demon.
Iar Ura, Ura e mult prea simplu de învins. Îţi cere doar atenţie.
E greu acest duel. Lovitura ta e lovitura ta în tine. În ce îţi este drag. În siguranţa de până ieri. Dar e şi singura cale către speranţa promisă a porţilor deschise.
Am trecut deja de porţile viselor împlinite. Ştiu.
Dar, despre peripeţiile din ţara minunată voi reveni cu poate un şi mai scurt…
* * *
Tratat de Demonologie. Aplicată.
– partea a doua –
* * *
Post scriptum (de poveste)
La porţile viselor împlinite demonii intră în gardă în schimburi. Ca să trec de prag l-am aşteptat pe demonul înţelepciunii. Era micuţ, şi chiar îmi era drag. Dar… harşt! Şi am trecut.
* * *
[întoarcerea din vis]
* * *
Cititorilor mei: Nu încercaţi să mă schimbaţi. Lăsaţi-mă aşa cum sunt. Cu fiecare text pe care îl adaug aici, încerc să vă arăt câte o temere depăşită. Desigur, se mai întâmplă să ne rătăcim. Să revenim pe prea bătutele cărări. Dar cred, şi sper… simplu şi egoist, doar pentru mine… că voi şti ce am de făcut.
Moartea pasiunii
Postat: februarie 14, 2010 Înscris în: întreruperi, Viaţa e minunată! 43 comentariiUrăsc expresia!
Honey Cascading, originally uploaded by looby d.
* * *
sau… Despre bătrâneţe, altfel.
(sau… tot aşa)
Happy Valentine’s Day!
Provocare
Postat: februarie 12, 2010 Înscris în: dezolare personală 33 comentarii[Nu, doar intro]
Vei spune: din nou Camelia? Da. Camelia a răspuns unei provocări. Simplă şi nu chiar. Aceea de a vedea lumea din mai multe perspective. Poate… caleidoscopic.
Provocare
Ce să scriu despre a fi bătrân?
de Camelia
* * *
Să scriu despre suflet, când e prea greu, când i se apleacă crengile sub povară? Povara tristeţii, a durerii, a dezamăgirilor. A aşteptărilor în van şi a regretelor de a fi vrut să fie şi nu a fost…
…a uitării ca urmă ce apasă. A rănilor încă deschise care încă dor. A visurilor spulberate, a inimii sfărâmate, a dorinţelor oprite la intrare, ca platoşă, ca scut de apărare…
…a castelelor de nisip năruite pentru că au fost clădite din nimic, a voii valurilor care te-au luat, şi te-au purtat, şi te-au dus în larg. N-ai mai putut să te întorci…
…a capătului de drum care te-a obosit şi te-a pus la pământ. Şi nu ai mai vrut să te ridici. Să mergi mai departe… pentru că nu mai vedeai nimic mai departe.
Trăirea că nimic nu mai poate fi.
S-a terminat.
* * *
Să scriu despre suflet? Când îl simţi bătrân?
* * *
Să scriu despre ani? Anii care trec. Roata vieţii care se învârte, pe unii prinzându-i şi strivindu-i sub ea… Despre asta să scriu?
Să scriu despre a fi bătrân în sens de a fi înţelept? Sau despre a fi atât de înţelept încât să ai senzaţia că ai îmbătrânit într-o noapte… dar te priveşti în oglindă şi vezi că părul încă nu îţi e încărunţit?
Sufletul însă, da.
* * *
Ce vezi în oglindă?
Ce vezi în oglinda de dincolo de tine?
* * *
Să scriu despre înţelepciune? Despre ştiinţa de a nu cădea în toate gropile, decât în cele mari, inevitabile, în care cădem cu toţii? Despre ştiinţa de a nu da prea tare în zid cu capul? Deoarece, la aceasta se rezumă, în linii mari, înţelepciunea. În a şti ce să faci. Şi cum s-o faci. Şi când.
Şi ce vei face după.
Asumare. Asumarea responsabilităţii consecinţelor.
* * *
Cum să scriu despre a fi bătrân?
* * *
Cu speranţă în viitor? Zâmbind? Că voi fi la vârsta aceea îndeajuns de senină încât să îmi plutească sufletul? Că sufletul s-a detaşat de tot ceea ce a fost odată amăgire şi iluzie? Că a trecut prin viaţă zâmbind?
Râzând poate a făcut-o mai rar.
Să scriu despre a fi bătrân cu resemnarea că totul a trecut şi prea puţin a mai rămas? Că nu mai vreau să o iau de la capăt, că nu mi-aş dori să dau timpul înapoi, dacă aş avea puterea de a o face?
Să scriu că aş fi fericită că nu a mai rămas mult?… Şi să nu mai aştept nimic, că nu va mai veni ceva, că a fost prea mult, ceea ce a fost odată?
Mult prea mult.
Dar am dus tot. Până la capăt. Şi poate am obosit. Am dreptul să obosesc, nu? Am şi dreptul de a o spune.
De a o accepta ca pe o stare de spirit.
* * *
Ce să scriu despre a fi bătrân?
Şi la ce timp să conjug verbul?
Poţi fi bătrân fără ca anii să fi trecut.
Doar câţiva.
* * *
Post scriptum
Când nu mai suntem copii, am murit demult.
Între timp, am îmbătrânit.
* * *
Pe cei pe care îi preţuiesc m-am decis să-i invit în casă, să-i poftesc la masă, să-i cinstesc. Pe Camelia şi poveştile ei minunate o găsiţi şi la ea acasă. Şi vă aşteaptă. Cu sufletul deschis. Aceasta este cea de-a doua parte din provocarea ei.
Pentru cititorii Cu Ură, voi încerca în fiecare zi de vineri să vă aduc, să vă arăt câte-un autor ce m-a impresionat.
No. 2 – 12 Februarie 2010 – Camelia
Cu Ură... 