E gata!

…sau aproape gata.

Sfârșit

Anunțuri

Cu Ură. 3 luni.

… 69(!) de texte mai încolo …
… 12000 de vizite mai târziu…
… 895 de comentarii atente…

Am hotărât să schimb câte ceva!

Ar mai fi câteva surprize…
… dar deocamdată nu vă pot spune mai mult  😦


Noua Imagine, originally uploaded by a.furnica.

Voi, voi ce ziceți?

[text, surprize & stuff… luni 15 martie 2010]

[pauză]


Resetarea de primăvară!

Întreruperi. [pauze] Întreruperi. Am început nu doar resetarea… asta e chiar curăţenia de primăvară. Și am eliminat din pagină toate obiectele absolut nenecesare(?!?). Când am scris Tehnicolor. O poveste. mi l-am amintit pe Peter, un imigrant irlandez, care, după… nu spun câte beri… încerca să îmi interpreteze frânturi din scena de mai sus. Ăsta e secretul! Acum a devenit ritual. Și înainte de a scrie câte ceva, urmăresc filmulețul. Dar prea adesea mă prinde din urmă seriozitatea… românească :(

*   *   *

Întreruperi. [pauze] Întreruperi. Să scrii cu ură. Cam greu. Cu enervare se poate. Ştiu. Dar cel mai uşor e când scrii cu drag. Pentru cititorii mai vechi ai acestui blog poate părea surprinzătoare apariţia unui filmuleţ de pe youtube în deschiderea unui text de al meu. Nu, nu este o dedicaţie. Nu este nicio schimbare de stil. Este un obiect cultural. Un obiect pe care l-am luat în folosinţă. Este igiena mea mentală înainte de a mă apuca să spurc câte ceva sau pe cineva. E un fel de periuţă de dinţi, astfel încât, cuvintele ce îmi ies pe gură (da, da… şi din tastatură) să nu fie chiar urât mirositoare.

*   *   *

Întreruperi. [pauze] Întreruperi. Doar să arăt cu degetul către ceea ce mă supără… Îmi pare rău. Pentru mine nu este suficient. Atunci… argumente. Nu, nici argumentele nu funcţionează. Ştiu, din experienţă. Umorul este coroziv am citit undeva. Ei bine, atunci: Make them laugh! Cine ştie… poate poate se va schimba ceva. Deşi, e destul de multă tristeţe. 😦

*   *   *

Întreruperi. [pauze] Întreruperi. Am făcut curăţenie în pagină. Nu tu blogroll. Nici măcar o listă a ultimelor texte. Iar calendarul… hehe… a zburat și el*. Au rămas foarte puţine elemente. Dacă v-aș spune că nu mă interesează traficul l-ați avea în faţa voastră pe cel mai mare mincinos în viață. Dar sunt cinstit când spun că nu înţeleg chestia asta cu pingback, trackback. Pentru că mi s-a părut prea complicat. Un consum prea mare de timp, energie şi efort. SEO… literele magice ale bloggerului profesionist. Îmi pare rău. Prefer ediţia prescurtată. Regula unică, s-au cum ar spune americanii The Golden Rule:

The Content is King!

*   *   *

Acest text apare ca participare a mea la concursul lansat de melami pe Silavaracald.

Huh, şi nu ştiu unde să dau pingu’… sau track-ul. 😦

Așa că, dacă daţi click —  aici —  veţi ajunge în pagina principală de acolo.

Mai apoi… nici mie nu mi-a fost uşor. Caută și tu! 😉

*   *   *

*un prieten bun îmi spunea odată: Oamenii fericiţi nu poartă ceas. M-am conformat.

Strict secret (III)

O cohortă de intelectuali, cu mulţimea lor de gură-cască, deplâng înstrăinarea omului contemporan. Izolarea sa. Stai că avea și un nume – alienarea. Și am sărit înapoi în sociologie.  Mulţi se vaită cum c-ar fi pierdut îmbrăţişarea. Fraternitatea iniţială.
Distanţa socială. Avem şi lorzi, avem şi slugi. Și este chiar un lucru bun. Atât timp cât este o distanţă mai este chiar și un reper. Şi astfel mult prea bine poţi afla și care este drumul de parcurs.

Am trecut prin adevăr și minciună și am ales adevărul. Am trecut prin cunoaştere și ignoranţă și am ales… încrederea. Acum, lipsit de orice inhibiţie, aleg, poate surprinzător, discreţia indiscreţiei. Răbdare. Textul e mai jos.

, originally uploaded by *Zara.
Sunt prea conştient de bârna din ochiul meu.

*   *   *

Discreţie / Indiscreţie

[încă o introducere]*

Pe când eram student îmi plăcea să spun că, la orice întâlnire, fiecare vine cărând în spate propria-i bibliotecă. Și a curs multă bere de atunci. Acum sunt plictisit. Am întâlnit deja prea mulţi oameni care îmi vorbesc din cărţi. Citate şi vorbe meşteşugite. E frumos dar e amăgire. Căci în final ajungi să-ntrebi, să te întrebi:

– Bine, şi tu, tu unde eşti?

Tânăr revoluţionar îmi imaginam cum ar fi arătat toţi aceşti oameni dacă cineva le-ar fi incendiat biblioteca. Ce s-ar fi făcut fără cârjele culturale în care, prea adesea, se sprijineau. Apoi, mai înţelegător, am realizat că oamenii închişi, ferecaţi între coperţile cărţilor, nu aveau nicio vină. Doar guralivii erau obositori. Și am ales să tac. Pentru o vreme. Iar tu… tu n-ai venit până aici pentru ca eu să tac.

*   *   *

Aleg discreţia. Chiar înainte să explic. Dar cum?

Ai auzit, am auzit…

Dacă ceva nu este interzis, atunci este permis.

Și, parcă un pic mai surzi…

Ceea ce nu este permis, e interzis.

Asta-i discreţia. Simplu. O echilibristică împiedicată între cele două norme. Sociale, morale, de convieţuire. Eticheta contează mai puţin. Spune-le cum vrei. Iar indiscreţia…?

Sunt un maestru al gafelor. Ruşine, furie… iar când scriu acum, un zâmbet. Pentru toate cele spuse şi nespuse la momentul potrivit. Pentru făcutele și nefăcutele mele. Și ce să fac, să mă închid în mine, să-mi pun cenuşă-n cap? Am ales încrederea. Imperfectă cum e ea. Și am ales adevărul, atât cât îmi este confortabil să îţi spun acum.

Discreţia e nobleţe. Drumul alegerilor personale s-a îngustat. Suntem în adevăr, subiectiv, personal, dar adevăr. Și păşim. Cu încredere. Prostia de-a stânga, înţelepciunea de-a dreapta. Așa sunt. Așa eşti. Fără pretenţii.

Acum, secretul. Și indiscreţiile sunt nobile. Sunt simple gafe. Bârfa, neadevărul le-am eliminat. Mai apoi şi nehotărârea, îndoiala. Indiscreţia e ridicarea vălului interdicţiei. Ceea ce tu nu vrei să îmi arăţi.

Aici apare înţelegerea. Da. Înţelegerea. Nu greşesc. Ceea ce nu este ascuns, poate fi cunoscut, iar ceea ce nu este arătat trebuie să rămână necunoscut. Iar, gafele, indiscreţiile… au fost dorinţa de-a cunoaşte. De a cunoaşte chiar şi ceea ce trebuia să rămână necunoscut.

Iubesc femeia sexy, nici îmbrăcată nici dezbrăcată. Am spus-o de atâtea ori că am ajuns să mă urăsc. Pentru clişeu. Până la următoarea gafă, mai vreau să spun încă ceva.

Ajung la întâlnire. Stăpân pe toate trăirile mele. Dincolo de minciună, de îndoială sau nehotărâre. Și sunt eu. Cred eu.  Dar vai, amarnic mă înşel. În întâlnirile noastre – şi tocmai aici era necesară cea de-a doua introducere – venim, dacă nu cu biblioteca în spate, cel puţin cu o mică arhivă a trăirilor noastre. Eu nu te văd pe tine, tu nu mă vezi pe mine. Dar fiecare încercăm o acordare personală a celuilalt în noi, în viaţa noastră.

Și pentru că aşa e, discreţia mea e pentru tine. Nu cer să spui nimic în plus. Iar pentru mine, pentru mine aleg indiscreţia. Aleg să spun cât mai mult din ceea ce sunt. Așa cum sunt. Așa cum cred că sunt. Cu fiecare cuvânt spus, cu fiecare mărturisire, poate că ţie îţi va fi mai uşor să înţelegi. Să nu interpretezi greşit.

*   *   *

Sunt multe cuvinte, şi nu tocmai clare,

dar pot să limpezesc:

Adevăr & Minciună

Σ (Cunoaştere & Ignoranţă) = Încredere

Discreţie / Indiscreţie. [Relaţie]

*   *   *

Ştiu prea bine care ar fi subiectul pentru un Strict secret (IV), dar, deocamdată, sfârşitul e aici. Sau doar o scurtă pauză. Aceste texte le-am scris cu drag pentru toţi cei care cred că altcineva, altundeva, le hotărăşte viaţa.  Acum însă nu mai ţine criteriul estetic. Mi-a plăcut sau nu. Pentru a înţelege ce am vrut să spun merită recitite Strict secret (I) şi Strict secret (II).


Mama


Jumping in the Beach / Saltando en la Playa, originally uploaded by TuTuWoN.

*   *   *

Cred că și ea a fost copil.

*

De ziua ta, mămico,

În dar ți-am adus inima,

Și crede-mă mămico,

Un dar mai frumos

Nu se putea.

*   *   *

Voi fi recunoscător celui/celei care îmi va reaminti întreg cântecelul.

*   *   *


Cu drag tuturor doamnelor, domnişoarelor...
...și domnilor ce le iubesc.
 

*   *   *


Asta era doar felicitarea! În dar, ofer un text mai vechi.


Strict secret (II)

Care e secretul? Nu ştiu. Şi spun asta chiar cu riscul de a te dezamăgi încă din primele două rânduri ale acestui text. Ştiu însă că nu este minciună. Secretele sunt acele fascinante lucruri pe care, pentru moment, preferi să le ţi pentru tine. Cel din faţa ta nu ţi-a câştigat încă încrederea. Da. Încrederea. Cel mai adânc secret este cu generozitate şi bucurie împărtăşit numai atunci când… ai încredere.

Acum câţiva ani, ca sociolog, m-am întristat. Oamenii politici, în ignoranţa lor, începuseră să atace, nediscriminat, grupurile de interese. Oare să nu fi aflat că interesul este prima cărămidă aşezată la temelia încrederii? Încrederii în oameni. Acum, mult mai târziu, se întreabă încă de ce nu venim la vot. Cum se face că şi-au pierdut credibilitatea? Şi au avut cei mai buni specialişti. În comunicare. Au transmis mesaje. Dar încredere? Cam puţin. Prea puţin. Sau deloc?


Confidence, originally uploaded by Enzo D..

*   *   *

Cunoaştere & Ignoranţă

*

Grupuri de interese. Sună încă rău. Dacă am fi o echipă de fotbal lucrurile s-ar simplifica. Enorm. Am purta acelaşi echipament, am şti cu toţii pentru ce tragem. Lucrurile însă nu sunt pe atât de simple. Interesele le descoperi greu. Ele nu sunt întotdeauna etichete, sau dacă preferi, semne de circulaţie. Aici sunt eu. Eu îţi pot oferii A, B, C… iar dacă te interesează C, atunci avem deja ceva în comun. Îmi place Stephen King. Şi ţie. Dar, e doar începutul. Până către încredere mai e ceva drum de parcurs.

Las la vedere acordul meu cu mine. Aşa sunt. Aşa sunt de acord să mă vezi. Eşti interesat? Încet, încet, îţi voi spune şi câteva secrete despre mine. Poate. Dacă voi avea încredere.

Şi, totuşi, ce este încrederea?

Orice mecanic care îşi ştie cât de cât meseria îţi va explica că, puterea unui motor este dată de reglajul atent al arderilor. Cât combustibil, cât aer. Cea mai bună benzină nu arde în vid. Iar aerul, e aer. Şi pentru ce această scurtă introducere tehnică? Simplu. Forţa, puterea ta sunt rezultanta încrederii. Încrederii în tine, încrederii în oameni. Iar amestecul, amestecul este acordul fin dintre cunoaştere şi ignoranţă.

Atunci când cunoşti ceva, încrederea nu mai e necesară. Ai atins certitudinea. Ai eliminat îndoiala. Iar pentru ignorant, chiar nu contează. Încrederea este, nedemn, varianta intermediară dintre cunoaştere şi ignoranţă. Dar poate fi nobila cale de mijloc. Şi ai nevoie de amândouă. Târziu, mult mai târziu, vei descoperi şi care este proporţia optimă. Dar, pentru încredere este nevoie să le amesteci. Să şti să te îndoieşti de certitudinile tale. Să şti să îţi admiţi propria ignoranţă.

Sunt dintre cei care au ales să creadă. Necondiţionat. Atenţie însă. Este religie. Cunoaşterea şi încrederea le-ai pierdut deja. Da. Le-ai pierdut. Cunoaşterea ai dat-o ofrandă credinţei tale. Iar încrederea, e prea tocita haină ce o oferi drept milă, la sărmani.

Sunt şi dintre cei dezinteresaţi. Ce bine că nu sunt aici. Sunt absenţi. Şi deja le-am dat prea mult.

Iar toate cuvintele astea  le-am scris pentru noi. Pentru noi şi pentru viaţa noastră de fiecare zi. Sunt locuri unde cu reverenţă  te închini. După cum, mai sănătos, poţi evita anumite capcane. Dar pentru ceea ce e de făcut, zi de zi, încrederea este temelia acţiunilor noastre. Şi nu este perfectă.

*   *   *

– post scriptum –

*
Putem cunoaşte oamenii şi numai după interese. După etichetele pe care şi le aşează în frunte. După preocupările lor. Acesta însă este doar un prim nivel. Cel al bunelor relaţii. O cunoştinţă de-a mea! Dacă însă îţi doreşti mai mult… prietenie… atunci e nevoie să păşeşti decis, asumându-ţi toate riscurile, către încredere.

*   *   *

Acest text l-am scris cu drag pentru toţi cei care cred că altcineva, altundeva, le hotărăşte viaţa. Este a doua parte a unei serii de texte pe care o voi continua numai în funcţie de interesul vostru pentru secrete. Pentru viaţă. Dacă v-a plăcut acest text s-ar putea să fiţi interesaţi şi de ceea ce am avut de spus în Strict secret (I), în Adevăratul secret:43 sau în Tehnicolor. O poveste.



Strict secret (I)

Marele Maestru Suprem zâmbi în adâncurile robei sale. Era uimitoare treaba asta mistică. Le spui o minciună, iar apoi, când nu mai e nevoie de ea, le spui alta şi îi asiguri că avansează pe drumul spre înţelepciune. Apoi, în loc să-ţi râdă în nas, ei te urmează mai abitir, sperând că în miezul tuturor minciunilor vor găsi adevărul. Şi, pic cu pic, acceptă inacceptabilul. Uimitor.
Terry Pratchett
*   *   *
Pentru că cei care sunt minţiţi, cei care sunt răniţi de câte o minciună, vor constitui întotdeauna o majoritate faţă de mincinoşi – aceia care se bucură de avantajele minciunii lor – ei bine, tocmai din acest motiv, iluminarea, atunci când ţinteşte către înlăturarea neadevărurilor ce funcţionează în viaţa socială, are, pe deplin, un caracter democratic.
Georg Simmel
*   *   *

Supper Time, originally uploaded by Michael Hunter.
*   *   *

Adevăr & Minciună

*

Oricât ne-am iluziona nu putem cunoaşte lumea decât din propria perspectivă. Obiectiv, subiectiv, sunt conceptele frumoase ale oamenilor de ştiinţă. Dar, pentru a cunoaşte, pentru a crede în ceva, nu mă pot baza decât pe mine. Şi eu, şi tu, privim către un obiect X. Ne spune ceva. Mai mult, noi doi s-ar putea să nu fim de acord asupra a ceea ce ni se arată. Dar, în adevărul trăirilor noastre nu îmi rămâne decât acel obiect aşa cum mi se arată şi, în plus, dezacordul nostru de moment. Care dintre noi are dreptate?
Nu ştiu. Iar pentru acum, suspend temporar întrebarea.

Într-o gară. Marile adevăruri pot trece pe lângă noi precum Orient Expresul. Putem rămâne cu privirea aţintită în ochii casierei de la ghişeu, care, candid, îţi va spune cum că nu mai sunt bilete. Poate că nici nu vroiai să te urci în tren. Poate că temerea ta a învins. Iar mica minciună te ajută în iluziile tale. Rămân pe peron. Mi-e bine aici. Ştiu fiecare piatră. Iar personalul de Lehliu pleacă în fiecare dimineaţă. La 8. La 8 fix.

Adevărul şi minciuna. Suntem singuri. Lăsaţi să decidem. Eu ştiu pentru mine ce este adevăr şi minciună. Pentru tine, pentru tine sunt simplu obiect. Sunt ceea ce aleg din mine pentru tine. Sunt cum decid să te las să mă vezi. Şi dacă ar fi doar despre mine. Dar noi toţi, noi toţi facem aşa.

Mai apoi apar specialiştii. Cei care ne vorbesc despre comportamentul raţional. Despre logică şi obiectivitate. Dacă e să îmi găsesc acordul, armonia, spune-i cum vrei…, atunci îţi voi spune că sunt mult mai mult decât logică, sunt expresia trăirilor mele. A lucrurilor în care cred. Sunt fragmente. Fragmente de viaţă. Cât se poate de personale. Dar sunt acele fragmente pe care sincer, autentic, sunt dispus să le fac vizibile.

Înapoi la minciună. Încerc să nu mint. Şi dintr-un calcul foarte simplu. Ascunderile, neadevărurile, sunt încurcate. Pornit pe drumul lor înaintezi încet, dar sigur, către o lume paralelă, acolo unde e nevoie să reconstruieşti totul. E precum o întreagă orchestră cu toate instrumentele dezacordate. E prea mult, mult prea mult pentru orice imaginaţie, pentru orice inteligenţă. Aleg sinceritatea. Atât cât îmi este confortabil.

Iar mincinosul. Mincinosul este periculos. El nu se înşală. El ştie. E certitudine. Dar, alege altfel. Pentru tine, el ascunde expresia în care crede, perspectiva corectă asupra lucrurilor. Şi ştie asta. Şi tocmai pentru că ştie, îi este şi teribil de greu. Căci, cu fiecare minciună se îndepărtează de el. De el şi de lucrurile în care crede. Oricât de bun ar fi, cu fiecare minciună e tot mai slab. Mai fără noimă. Fals.

Acum, sufletele prea curate vor judeca. Aducem în scenă nobleţea etică. Ce e bine şi ce e rău? Prefer să nu intru în acest joc. Sunt încă sociolog. Şi, fiind aşa, mai ştiu şi că minciuna este bună. E foarte bună. E cea care ne ajută să impunem o anumită distanţă faţă de ceea ce considerăm a fi rău. E  o simplă farsă. E pista falsă pe care orice concurent abil încearcă să îndrepte o prea puternică competiţie. Şi e repulsie. Nu. Nu aşa.

*   *   *

Acest text l-am scris cu drag pentru toţi cei care cred că altcineva, altundeva, le hotărăşte viaţa. Este prima parte a unei serii de texte pe care o voi continua numai în funcţie de interesul vostru pentru secrete. Pentru viaţă. Dacă v-a plăcut acest text s-ar putea să fiţi interesaţi şi de ceea ce am avut de spus în Adevăratul secret:43 sau în Tehnicolor. O poveste.