Am prins…

MAGIA, originally uploaded by ESCAPISTAS.

*   *   *

Am prins… Am prins monstrul.

*   *   *

– prea scurt –

Tratat de demonologie. Aplicată.

partea a doua

*   *   *

Am trecut de porţile ferecate ale demonilor personali. Suntem pe drumul ce duce către promisiune. Dar înainte… înainte de orice sforţare, de orice încordare sau încrâncenare…

Ce este monstrul?

Monstrul este căutare. Este pasiune şi visare. Monştrii sunt fantasticele noastre dorinţe. Dorinţele pe care le vrem împlinite. Tot ceea ce a devenit atât de important pentru noi, încât, peste noapte… e monstrul. E monstrul din faţa noastră. Cel căruia trebuie să îi facem faţă.

Ce este monstrul? Sau, chiar mai bine, despre ce este monstrul?

Monstrul este asemenea unui horoscop bine scris. Este despre relaţii şi cuplu, despre bani şi carieră, despre sănătate. Iar când dorinţa depăşeşte cotele de alarmă, ai de dat  ochii cu el. Te aşteaptă lupta cu monstrul.

Am prins monstrul. Şi nu o dată. Dar, asemeni lui Marin Moraru, în film, l-am pierdut. M-am pierdut. Călare pe dorinţă nu e simplu. E relaţie, e atenţie, e înţelegere şi e smerenie. În film, Marin Moraru îşi povesteşte reuşita cu toate cuvintele specialiştilor. A fost atent, a ascultat. Şi a avut profesori buni. Chiar foarte. A prins monstrul! Enorm Moby Dick cu burta la soare. Acolo însă este şi momentul pierzaniei. Al îngâmfării, al renunţării la ceea ce ai ştiut să fi. Povestea nu mai e a lui. A început să fie a lor. Acum, repovestită. Iar pentru că nu îi este proprie, tocmai acolo este gluma, comedia, tragedia. S-a pierdut pe el. M-am pierdut pe mine.

Am fost acolo. Ştiu. După ce ai învăţat tot, cu atitudinea smerită a servantului umil, mai ai nevoie şi de noroc. Când toate astrele s-au aliniat spre reuşita ta, norocul ţi-a surâs, monstrul e în cârlig… şi încă mai poţi pierde. Dacă pentru balauri o lovitură bine ţintită era suficientă, monstrul îţi cere o schimbare de tactică. Să îl omori, se poate. Dar mult mai importantă e relaţia ta cu el. E firul întins de mătase. Tragi tu, trage şi el. E joc. Să-l prinzi… cere răbdare. Să-l omori, ai învăţat deja.

Momentul important abia acum urmează. Ce faci? Savurezi victoria, desigur. Dar cum? Cu bucurie şi… atenţie. E doar victorie de parcurs. Dacă, şi pentru o clipă, crezi că a fost bătălia finală, dacă din aceeaşi clipă începi să te lauzi, şi nici măcar cu vorbele tale, cu ale celor care te-au învăţat, dar poate că n-au avut şi norocul tău… ei bine, ai pierdut. Te-ai pierdut.

De ce e tragic? Filmul se termină aici. Prea scurta poveste. Dar, imaginaţi-vi-l pe Marin Moraru, personajul, spunând aceeaşi şi aceeaşi poveste pentru încă vreo douăzeci de ani. Oricui ar fi dispus să îl asculte.

*   *   *

Cu umilinţă şi smerenie, lupta continuă. Spre alte aventuri. Iar în concluzie… simplu:

– Am prins monstrul.

*   *   *

Notă finală: Tehnică. În prima parte – vânătoare, în cea de-a doua – cum spunea un prieten  drag- pescuială. Dacă v-aş spune că urăsc vânătorii şi pescarii aş merge chiar mai departe decât ura mea. Pot spune doar că nu le împărtăşesc pasiunea pentru a ucide. Am învăţat însă de la ei cum să mai tai din demonii mei.  Şi le mulţumesc.