Fabrica de fericire
Postat: februarie 22, 2010 Înscris în: întreruperi, dezolare personală, TzaTzaMedia, Viaţa e minunată! 41 comentarii…se mai întâmplă
* * *
* * *
Şi e minunat!
* * *
Dar refuz…REFUZ! … Obligaţia de a fi fericit!
* * *
*
*
*
*
*
Next level > Wordless
Mircea Geoană
Postat: februarie 21, 2010 Înscris în: dezolare personală, politică, TzaTzaMedia, ura profesionistă, Viaţa e minunată! 7 comentariiŞi…[pauză]… Despre noi.
* * *
Mircea Geoană
sau…
O glumă. Bună.
Orice banc sau poantă au o logică a lor. Au chiar o mecanică anume. Una simplă, în trei paşi.
Eu prefer însă să-i spun glumă.
* * *
Mircea Geoană şi paşii săi.
* * *
Pasul #1:
Preşedinte PSD…
Să te naşti în zodia prostănacului nu te poţi considera a fi un ales al sorţii. Destinul pare crunt, iar ursitoarele, teribil de zgârcite. Dar, nu te laşi. Încerci. Dacă undeva, cumva, se strecurase o eroare?
Un politician bun e cel care se orientează repede. Ştie dincotro bate vântul. Iar alegerile pierdute sunt cel mai adesea prilej de recalibrare a unor ghilotine ascunse, dar foarte prezente pe inventarul de partid. Al fiecărui partid. Povestea nu e de acum. E cea veche. Acolo unde personajul s-a crezut puternic, iar pentru o clipă, cât o eternitate, a refuzat să mai vadă sforile păpuşarilor. Cum deja vă sunt familiare expresiile în timpul lui Băsescu, în timpul lui Iliescu, tot aşa pot spune şi eu că acolo a fost comis un regicid. Rece, tăios, fără scrupule. Bine executat.
Pasul #2:
Preşedinte de-o noapte;
La trântă cu destinul. Personajul nostru nu şi-a înţeles nici rolul, nici locul. Dacă ar fi stat strâmb ca să spună drept, ar fi fost, poate, un bufon de prim rang. Atât de bun încât cu toţii, pentru o zi… poate-ntr-o zi… ne-am fi scos pălăria în faţa sa. Dar nu. El a fugit. A fugit către încredere, către responsabilitate. A încercat să întoarcă roata destinului în favoare sa. Grea trudă.
Tehnic, este o greşeală de marketing politic. Dar las specialiştii să se pronunţe. Practic, în bucătărie, este o ciorbă cu prea multe, mult prea multe condimente. Fără gust. Doar arsură. Johannis şi Vadim, Guşă(Cozmin) şi Punctu’ 8.
Pasul #3
Acum, care-i poanta?
Adversarul de această dată a apărut târziu. Oarecum nepregătit. Pe alocuri chiar surprins de victoria sa… de victoria lor (?!?). Să spunem, un adversar pe măsură. Un echilibru relativ. Iar acum devine glumă. Mircea Geoană agăţat în discurs de o imaginară siglă a partidului solicită încredere. Pe un ton mai temător ca niciodată. Iar cuvintele, cuvintele România şi împreună nu cred să fi sunat vreodată mai fals într-o singură propoziţie. Acolo a pierdut. Cu sigla. Şi fără oameni. Acolo însă şi-a recăpătat şi demnitatea. Cea de care fugise amarnic. O simplă glumă bună.
* * *
Dar eu scriu acest text. Şi mi-l asum. Nu cred în destin. Iar asta şi pentru simplul fapt că s-a trecut la Năstase al-II-lea, sau poate un Iliescu IV, sau V. Cine să mai ştie?
Când nu îmi va mai fi teamă de mama, de tata, de nevastă şi de mama-soacră, poate mă voi gândi să fac şi eu politică. Dar până atunci mai am ceva de muncă. Cu mine. Multă muncă.
Acum, când încerc să închei acest text, mă tot gândesc la prea înţeleptele vorbe cum că e uşor să loveşti în omul căzut. Aşa este. Dar mult mai simplu, de la încă înălţimea sa, eu sunt o furnică, uşor de strivit.
* * *
Foto explicaţie & final
Oricât de apetisante ar părea combinaţiile, cocktail-urile politice…
… mie încă mi se strepezesc dinţii.
&
Acest text este pentru toţi cei care îşi doresc, vor cu ardoare ceva…
… încă înainte de a-şi fi depăşit teama pentru acel ceva.
Şi eu printre ei!
Ghid pentru prinţesele amatoare
Postat: februarie 19, 2010 Înscris în: TzaTzaMedia 20 comentarii[nu, doar intro]
* * *
A fost odată ca niciodată…
* * *
A fost odată ca niciodată…Ca şi cum nu va mai fi vreodată la fel. Unic. Şi irepetabil!
Prinţesele trăiesc într-o poveste. Nu au însă, întotdeauna, poveşti… Poate pentru că sunt prinţese. Mofturoase, veşnic nemulţumite, definite de căutări. Căutarea idealului.
Nu înseamnă că îl şi găsesc.
Poate nici nu caută prea tare, poate şi pentru că nu cred foarte mult.
În idealul masculin.
* * *
* * *
Ştiu însă că nu au încotro… Trăind în poveşti, trebuie să îşi asocieze imaginea prinţului. În orice ipostază sau metamorfoză. Incluzând-o şi pe cea a broscoiului… Cum că, nu ştii niciodată ce se poate ascunde câteodată în spatele unor aparenţe. Estetice. Iar asta prea puţin contează.
Am înţeles ideea… Cred doar că i-a fost greu prinţesei când a trebuit să sărute broscoiul! Iar asta fără să ştie ce prinţ îi va apărea apoi în faţa ochilor.
Drept compensaţie.
A învăţat să iubească. Fără să aştepte nimic în schimb!
Fiecare are o imagine despre cum trebuie să arate un bărbat. Sau ceea ce se doreşte a fi un bărbat adevărat. Nu întotdeauna se întâmplă aşa. Trăim viaţă, nu basme! Iar asta cu bărbatul ideal este un basm.De adormit copiii.
Cred însă că nici asupra copiilor basmul acesta nu ar mai avea vreun prea mare efect!
[pauză]
Revin…
Fiecare are un tipar al bărbatului ideal. Dacă viaţa îţi aduce ceva ce se nimereşte cât de cât cu tiparul fără să îl înghesui prea tare sau să îi tai marginile prea mult, luăm atunci drept bun ceea ce ne scoate întâmplarea în cale.
De restul, avem grijă apoi!
De ornamentul calităţilor. Pe care ni le dorim ca el să le aibă, dar de care bietul de el nu are habar. Cum să le ducă? Şi cum să se descurce cu ele? Nu a fost obişnuit.
A fost obişnuit altfel!
Nu încerca să îl schimbi pe omul de lângă tine. Oricum nu vei reuşi… Poate pentru o perioadă, da. Dar apoi va fi răzvrătire… Nu i se potriveşte, pur şi simplu.
Nu i se va potrivi.
Prima greşeală pe care o femeie ar trebui, deci, să o evite. Să încerce să îl schimbe pe bărbatul de lângă ea!
Prinţeselor, vă amăgiţi! Sau poate credeţi că nu. Aflaţi un adevăr atunci. Nu o puteţi face! Dacă aţi găsit bărbatul adevărat. Nu doar o palidă copie. Dacă întâmplarea vi l-a scos în cale, şi, culmea!…nu numai că s-a potrivit tiparului…
Era tiparul!
Şi să nu vreţi să vi se potrivească mănuşă. Pentru asta sunt bune mănuşile. Pentru potrivire. Bărbatul este făcut pentru cu totul alte potriviri!
Bărbatul adevărat nu este maleabilul. Câteodată, poate, manevrabil… şi nici atunci. Doar dacă o vrea el.
Există totuşi un secret…nu va mai fi de-acum… Îl poţi face să creadă că ceea ce a gândit, a fost gândul lui.
Nu, nu a fost al lui… A fost al tău!
Tu ai doar grijă ca el să o creadă!
E un secret destăinuit odată de o femeie versată într-ale spiritului. Cugetări. Şi într-a vieţii. Cunoaştere.
Se pare că avusese parte de multă cunoaştere. A multor bărbaţi!
Cred că asta se cheamă subtila manipulare. Poate. Habar nu am! Şi nu voi avea vreodată. Nici cum să o fac…şi nici dacă aş avea de ce.
[pauză]
Rămăsesem la tiparul pe care, în sfârşit, l-aţi găsit, prinţeselor…
Vi l-aţi dorit toată viaţa. Acum îl aveţi! Nu are însă manual de utilizare sau ghid de folosinţă, deşi cam ştiţi ce aţi putea face cu el… Ce vă doriţi să faceţi din el, asta este cu totul o altă poveste!
Neavând instrucţiuni de utilizare, aici vă va fi ceva mai greu! Trebuie să învăţaţi a-l desluşi. Ca pe o taină. Ca pe un mare mister. Veţi avea câteodată sentimentul că luptaţi cu morile de vânt.
Câteodată… Sau de mai multe ori!
* * *
Post scriptum
Un jour, mon prince viendra!
Faut pas rever, ma belle!
* * *
Pe cei pe care îi preţuiesc m-am decis să-i invit în casă, să-i poftesc la masă, să-i cinstesc. Pe Camelia şi poveştile ei minunate o găsiţi şi la ea acasă. Şi vă aşteaptă. Cu sufletul deschis. Este cel de-al treilea portret, din cele patru convenite la începutul prea simetricei luni februarie, împreună cu ea.
* * *
No. 3 – 19 Februarie 2010 – Camelia
Cu Ură... 