Strict secret (I)
Postat: martie 2, 2010 Înscris în: politică, societăţi secrete, TzaTzaMedia, ura profesionistă 31 comentarii
Adevăr & Minciună
*
Oricât ne-am iluziona nu putem cunoaşte lumea decât din propria perspectivă. Obiectiv, subiectiv, sunt conceptele frumoase ale oamenilor de ştiinţă. Dar, pentru a cunoaşte, pentru a crede în ceva, nu mă pot baza decât pe mine. Şi eu, şi tu, privim către un obiect X. Ne spune ceva. Mai mult, noi doi s-ar putea să nu fim de acord asupra a ceea ce ni se arată. Dar, în adevărul trăirilor noastre nu îmi rămâne decât acel obiect aşa cum mi se arată şi, în plus, dezacordul nostru de moment. Care dintre noi are dreptate?
Nu ştiu. Iar pentru acum, suspend temporar întrebarea.
Într-o gară. Marile adevăruri pot trece pe lângă noi precum Orient Expresul. Putem rămâne cu privirea aţintită în ochii casierei de la ghişeu, care, candid, îţi va spune cum că nu mai sunt bilete. Poate că nici nu vroiai să te urci în tren. Poate că temerea ta a învins. Iar mica minciună te ajută în iluziile tale. Rămân pe peron. Mi-e bine aici. Ştiu fiecare piatră. Iar personalul de Lehliu pleacă în fiecare dimineaţă. La 8. La 8 fix.
Adevărul şi minciuna. Suntem singuri. Lăsaţi să decidem. Eu ştiu pentru mine ce este adevăr şi minciună. Pentru tine, pentru tine sunt simplu obiect. Sunt ceea ce aleg din mine pentru tine. Sunt cum decid să te las să mă vezi. Şi dacă ar fi doar despre mine. Dar noi toţi, noi toţi facem aşa.
Mai apoi apar specialiştii. Cei care ne vorbesc despre comportamentul raţional. Despre logică şi obiectivitate. Dacă e să îmi găsesc acordul, armonia, spune-i cum vrei…, atunci îţi voi spune că sunt mult mai mult decât logică, sunt expresia trăirilor mele. A lucrurilor în care cred. Sunt fragmente. Fragmente de viaţă. Cât se poate de personale. Dar sunt acele fragmente pe care sincer, autentic, sunt dispus să le fac vizibile.
Înapoi la minciună. Încerc să nu mint. Şi dintr-un calcul foarte simplu. Ascunderile, neadevărurile, sunt încurcate. Pornit pe drumul lor înaintezi încet, dar sigur, către o lume paralelă, acolo unde e nevoie să reconstruieşti totul. E precum o întreagă orchestră cu toate instrumentele dezacordate. E prea mult, mult prea mult pentru orice imaginaţie, pentru orice inteligenţă. Aleg sinceritatea. Atât cât îmi este confortabil.
Iar mincinosul. Mincinosul este periculos. El nu se înşală. El ştie. E certitudine. Dar, alege altfel. Pentru tine, el ascunde expresia în care crede, perspectiva corectă asupra lucrurilor. Şi ştie asta. Şi tocmai pentru că ştie, îi este şi teribil de greu. Căci, cu fiecare minciună se îndepărtează de el. De el şi de lucrurile în care crede. Oricât de bun ar fi, cu fiecare minciună e tot mai slab. Mai fără noimă. Fals.
Acum, sufletele prea curate vor judeca. Aducem în scenă nobleţea etică. Ce e bine şi ce e rău? Prefer să nu intru în acest joc. Sunt încă sociolog. Şi, fiind aşa, mai ştiu şi că minciuna este bună. E foarte bună. E cea care ne ajută să impunem o anumită distanţă faţă de ceea ce considerăm a fi rău. E o simplă farsă. E pista falsă pe care orice concurent abil încearcă să îndrepte o prea puternică competiţie. Şi e repulsie. Nu. Nu aşa.
* * *
Acest text l-am scris cu drag pentru toţi cei care cred că altcineva, altundeva, le hotărăşte viaţa. Este prima parte a unei serii de texte pe care o voi continua numai în funcţie de interesul vostru pentru secrete. Pentru viaţă. Dacă v-a plăcut acest text s-ar putea să fiţi interesaţi şi de ceea ce am avut de spus în Adevăratul secret:43 sau în Tehnicolor. O poveste.
Wakefield
Postat: martie 1, 2010 Înscris în: aspirina, întreruperi, dezolare personală, politică, revoluţie, societăţi secrete, TzaTzaMedia, ura profesionistă, Viaţa e minunată! 55 comentarii* * *
… sau …
* * *
* * *
* * *
Perfecţiune? Nu ştiu.
Postat: februarie 26, 2010 Înscris în: Viaţa e minunată! 70 comentarii[nu, doar titlul]
Altfel,
Ea...
sau Sunt povestea ta. Sunt femeia.
de Camelia
Vechii greci spuneau că, la început, bărbatul şi femeia alcătuiau o singură sferă; dar că zeii, temându-se că o asemenea perfecţiune a formei le-ar putea lua locul, au despicat toate sferele în două şi le-au aruncat pe pământ… De atunci, fiecare jumătate îşi caută cealaltă jumătate.
* * *
Sunt una dintre jumătăţi. Sunt femeia; nu sunt întregul. Sunt partea lipsă.
Sunt aripa fără de care nu poţi zbura. Sunt mâna fără de care, de nu te-aş ţine, ţi-ai putea rătăci cărarea. Sunt pasul tău. Nu sunt o urmă însă…Sunt mult mai adânc. Sunt cicatrice. Semn că ai trăit, când m-ai trăit. Dacă am fost să-ţi fiu iubire. Şi suferinţă. Şi final.
* * *
Nu am vrut însă.
Şi vreau să ştii!
* * *
* * *
Nu am fost fluturele alb care moare la sfârşitul verii. Nici efemeridă nu am fost. Nu am fost pentru o zi. Pot să îţi fiu pentru o viaţă…
Nu sunt efemeră.
Iluzie poate sunt. Dar vreau să îţi fiu certitudine, cel puţin pentru timpul pe care ţi l-ai ales să crezi în mine.
Nu sunt o piesă de teatru. Sunt o scenă, însă. Din lemn de tek. Se spune că este foarte rezistentă esenţa lui. Când se trage cortina, mă înclin şi îţi mulţumesc pentru poveste. Că m-ai ştiut trăi.
Sunt gând. Cu multe nelinişti. Mi-a fost teamă, şi atunci m-am ascuns după paravanul amăgirilor. Când am deschis ochii, am văzut adevărul. Doare câteodată, dar treci peste. Şi am trecut. Sunt multe treceri. Şi multe rămasuri în urmă. Întoarcere e doar câteodată, şi poate nici atunci.
Fiecare are un loc în care nu se mai poate întoarce.
* * *
Sunt femeie.
Sunt forţa Universului.
Sunt centrul universului tău.
* * *
Totul este legat de mine. Sunt taina ta. Sunt misterul de la început de lume pe care îl dezlegi dacă mi-ai înţeles fiinţa şi cuvintele şi le-ai pus în ordinea în care trebuia să o faci. Dacă ai vrut să ştii a o face.
Sunt scheletul pe care îţi ridici construcţia; sunt verticalitatea. Fără de mine nu ai putea sta drept…Sau poate ai sta. Dar furtunile te-ar putea clătina. Te-ar putea clinti. Ai putea cădea… Sunt lângă tine. Nu te las.
Nu te las să te pierzi.
Te voi găsi întotdeauna. Ştiu întotdeauna de unde să te iau. Şi unde să te duc. Lasă-te purtat! Sunt încrederea ta.
Sunt ochii tăi. Văd mai clar; de la distanţă văd mai bine decât tine. Îţi fac lucrurile să pară mai uşor de înţeles. De descifrat.
Sunt steaua ta. Îţi indic întotdeauna Nordul. Sunt reperul tău; fără de mine te-ai simţi pierdut…te-ai putea rătăci în noapte. Şi eu nu vreau ca tu să te rătăceşti. Vrea să cunoşti întotdeauna drumul. Drept. Spre mine.
Căci eu sunt Întoarcerea. La eternitatea Clipei. Când a stat timpul în loc. Atunci când m-ai văzut pentru prima dată. Şi ai ştiut că eu sunt Aceea. Care îţi va lumina drumul.
Sunt iarna hibernării tale, departe de himere. Când îţi este sufletul amorţit. Sunt somnul tău, fără vise întunecate de noapte.
Sunt adâncul.
Sunt liniştea atunci când ai obosit. Când simţi că nu mai poţi. Sunt dăruirea fără condiţii; nu aştept nimic în schimb… dau fără să aştept să primesc. Sunt ceea ce ai aşteptat toată viaţa, dincolo de cuvintele şi de tăcerile tale.
Te voi veghea… Nu sunt un înger. Te voi păzi, însă. De tot ce este rău.
* * *
Pentru că sunt femeia care iubeşte.
Te iubeşte.
* * *
No. 4 – 26 februarie 2010 – Camelia
Eu. Andrei. Acum.
Perfecţiune? Nu ştiu. Nu ştiu dacă există, nu ştiu dacă se poate. Am aflat însă ceva. O certitudine. Că există o mulţime de lucruri pentru care merită să te opreşti. Era la începutul lui februarie când, pentru cele patru texte, ea a spus da. Aşa au apărut, rând pe rând, Copila, Provocare, Ghid pentru prinţesele amatoare, iar acum Perfecţiune? Nu ştiu. De data asta, în numele cititorilor mei, Camelia:
– Îţi mulţumim.
* * *
Demult, tare demult, am vrut să mă fac actor. Tot atunci am primit şi sfatul tăios al tatălui meu:
– Dacă nu ai nimic de spus, dă-te jos! Dă-te jos de pe scenă.
Săptămâna asta nu am avut nimic de spus.
Cu Ură... 