Sper, altfel.

Steve Martin - scriitor & actor

Nu ştiu acum, şi nici nu îmi propun să descopăr.

Nu cred într-un timp magic, un timp care să nu fie acum.

Desigur, putem avea fantasme asupra viitorului, putem avea şi o memorie selectivă asupra trecutului.

Una care să ne lase să ne bucurăm.

Dar altceva decât prezentul ăsta continuu, nu avem.

Iar în el, lăsăm un prea mare spaţiu reveriilor de orice natură în locul mult mai palpabilelor fapte.

Acum scriu. Nu ştiu de ce o fac, nici măcar nu ştiu unde vreau să ajung. Dar tastele din faţa mea sunt cât se poate de reale, iar faptul că am ales să scriu, pentru că mi-a plăcut la un moment dat, a devenit acum  muncă.

O muncă nu o corvoadă! Îi urăsc pe cei care consideră munca un supliciu, pe cei care se mulţumesc cu poantele simpatice de genul: munca e pentru tractoare!

Nu. Munca e muncă. Şi transpiraţie, şi sudoare şi oboseală.

Dar spre surpriza tuturor, mai obosiţi sunt cei care nu fac nimic. Cei care lenevesc.

Pe ei îi auzi întotdeauna văitându-se.

În schimb…

…îl vezi pe meşter cum numai ce-şi muşcă buzele pentru o clipă…

…tocmai ce s-a lovit cu ciocanul peste degete.

Nici n-ai realizat încă, iar el e înapoi la treabă.

E provocarea muncii lui. E  supărat. Pe el, căci a greşit. Prosteşte.

*   *   *

Acum intră şi orgoliul lui în scenă.

Orgoliul, hotărârea, determinarea şi voinţa.

Armele celui care ştie că poate duce lucrurile la bun sfârşit.

*   *   *

Nu ştie întotdeauna cum, dar de pornit s-a pornit.

Iar acum e chiar înfuriat. Ceva n-a mers.

Ceasul rău şi pisica 13 au complotat, cu siguranţă.

Dar el a trecut dincolo de vămile superstiţiei şi magiei.

Singura credinţă pe care şi-a mai păstrat-o este forţa sa.

Forţa de a ajunge la mult prea americanul happy…

*   *   *