– Haiti?

– Nu, doar HELP!

Una mano para Haití, originally uploaded by Caps!.

sau…

Despre Abandon, Amânare şi Ratare, cu drag!

*   *   *

– Mai încă cinci minute… repetam în copilărie când cu greu reuşeam să mă trezesc să merg la şcoală.

E atât de cald şi atât de bine. Şi încă o zi aiurea. Nu. Clar nu. Încă un vis, încă trei clipe fericite.

Nu eram nici măcar supărat pe vocea care m-a trezit.

Mă întorc pe partea cealaltă. Vreau doar să reintru în visul de mai devreme. Să reînnod firul poveştii.

E aşa de bine, aşa de frumos…

Toate se întâmplau după pofta inimii mele.

*   *   *

Şi de asta e greu! Căci abandonul e atât de dulce. Chiar şi fără vreo recompensă anume.

Să poţi să-ţi tragi sufletul. Doar atât şi e deja liniştea care vibreaza atunci în tine.

La naiba cu toate proiectele, cu datele limită, cu privirea încruntată a şefilor, şi chiar cu întristările celor dragi.

Eşti tu cu tine!

Pentru o clipă ţi-ai adus sufletul mai aproape. Doar ţi l-ai tras, nu-i asa? Şi… e bine!

Şti foarte clar, cu o precizie de ceas sudanez că va veni mai apoi şi evaluarea:

– Bun, am abandonat. Iar acum, încotro?

Liniştit, cu sufletul tras, mănuşă peste gândurile tale, nici planurile nu mai par atât de grele.

Eşti din nou observator al propriei vieţi.  Simţi chiar că poţi fi obiectiv:

Da, nu ţi se întâmplă ţie. I se întâmplă celui care a abandonat.

Dar nu mai eşti tu ăla. O altă zi, o altă clipă.

*   *   *

Am pus cafea la filtru. A opta pe ziua de azi. Am amânat iarăşi până în ultimul moment.

Sunt din nou în acea stare în care privesc prin lucruri.

Nu e vreo capacitate para-hiper-psiho-senzorială.

Mă uit la obiectele din jurul meu fără să le văd. Aşa am ajuns să spun că mă uit prin ele.

Mi se întâmplă să fac asta şi cu oamenii pe care-i întâlnesc. Cred că e supărător pentru ei.

Îmi fixez privirea într-un punct şi ţintesc prin ei.

Nu mai e nicio scanare, nicio cântărire, nicio admiraţie pentru vreo frumuseţe cu ochii albaştri.

Privirea cade undeva pe gât. Ţintit. Dacă ar fi spadă sau cuţit, cu siguranţă ar fi letală.

Apoi mă trezesc. Uşor amuzat, uşor încurcat de ceea ce am făcut.  Nu mai e nicio plăcere.

Doar un mărunt regret pentru starea fără de răspundere în care mă aflam cu o clipă în urmă.

*   *   *

Iar până să scriu acest text am mai făcut 1001 lucruri lipsite de importanţă.

Nu-i nimic. Am ajuns şi la ultima propoziţie. Am ratat ratarea!